Frunze de brusture

 Frunze de brusture

Frunze de brusture

Un poet se plimbă amabil într-un parc, cufundat în reflecții adânci, când, deodată, din spatele unui tufiș, vede ieșind o fată splendidă: înaltă, cu părul negru, plina de forme... o Venus, pe scurt este răpit de frumusețea fetei. Inspirat brusc de această frumusețe idilică, el decide să-i dedice o poezie. Totuși, nu are pe ce să scrie, așa că se apropie de ea și, zâmbind, o întreabă: „Scuzați-mă, drăguță domnișoară, nu ați avea o foaie de hârtie?”. — Nu, uite, îmi pare rău... și eu m-am curățat cu o mână de frunze de brusture!